Conform Agenției Centrale de Statistică (BPS), numărul persoanelor sărace din Indonezia este de aproximativ 24,8 milioane în 2020.
Aproximativ 60% din populația săracă din Indonezia trăiește în zonele rurale.
Consumul de orez este principalul determinant al sărăciei în Indonezia, deoarece cea mai mare parte a populației slabe din Indonezia depinde încă de consumul de orez ca principală sursă de energie și proteine.
Indonezia are un program de asistență socială pentru a-i ajuta pe săraci, cum ar fi Programul Family Hope (PKH), asistență alimentară fără numerar (BPNT) și cărți de lucru Prakja.
Raportul sărăciei în Indonezia a scăzut de la 10,9% în 2019 la 9,7% în 2020.
Sărăcia în Indonezia este mai frecventă în familiile care au mulți copii, în special în zonele rurale.
Sărăcia poate afecta, de asemenea, sănătatea, educația și calitatea vieții unei persoane.
În Indonezia, aproximativ 70% dintre oamenii săraci lucrează în sectorul informal, cum ar fi vânzătorii de stradă și lucrătorii casnici.
Sărăcia poate provoca stres și anxietate care au un impact asupra sănătății mintale.
Sărăcia poate agrava și mediul, deoarece oamenii săraci tind să utilizeze resursele naturale existente pentru a răspunde nevoilor vieții.
