Istoria geologică a început în secolul al IV -lea î.Hr., când Aristotel a studiat rocile și influența lor asupra mediului.
Termenul de geologie provine de la GE -ul grecesc antic care înseamnă pământ și logo -uri care înseamnă știință.
În secolul al XVII -lea, Nicholas Steno, un om de știință danez, a dezvoltat principiul stratigrafiei care afirmă că cel mai vechi strat de stâncă se află sub un strat de rocă mai tânăr.
James Hutton, un geolog scoțian, este considerat tatăl geologiei moderne din cauza teoriei sale despre ciclurile rocii și procesele geologice care au durat milioane de ani.
Charles Darwin, mai cunoscut ca tatăl teoriei evoluției, efectuează, de asemenea, cercetări geologice și găsește dovezi ale modificărilor geologice și biologice care au avut loc de mult timp.
La începutul secolului XX, Alfred Wegener, un meteorolog german, a dezvoltat o teorie a mișcărilor continentale (Pangea), care a fost ulterior acceptată ca teoria plăcilor tectonice.
În 1961, John Tuzo Wilson, un geolog canadian, a dezvoltat o teorie a plăcilor tectonice și a introdus termenul defect de transformare.
În ultimii ani, tehnologia de mapare și monitorizare a satelitului le -a permis oamenilor de știință să învețe și să înțeleagă mai multe despre dinamica Pământului și a Geologiei.
Studiile geologice sunt foarte importante în identificarea resurselor naturale, cum ar fi petrolul, gazele naturale și mineralele.
Geologia joacă, de asemenea, un rol important în înțelegerea și atenuarea riscului de dezastre naturale, cum ar fi cutremure, erupții vulcanice și inundații.
