Utilitarismul este o teorie etică care afirmă că acțiunea corectă este acțiunea care produce cel mai mare beneficiu pentru numărul de oameni.
Conceptul de utilitarism a fost introdus pentru prima dată de filozoful britanic, Jeremy Bentham, în secolul al XVIII -lea.
Bentham dezvoltă principiul utilitarismului, propunând ideea că fericirea umană este principalul obiectiv al existenței lor și orice acțiune trebuie măsurată pe baza impactului său pozitiv asupra fericirii umane.
În contextul Indoneziei, utilitarismul a fost utilizat în multe politici publice, cum ar fi în dezvoltarea infrastructurii și protecția mediului.
Aplicarea utilitarismului în politicile de dezvoltare a infrastructurii poate fi observată din eforturile guvernului de a crește accesibilitatea și confortul transportului public, care este de așteptat să îmbunătățească bunăstarea comunității.
Între timp, aplicarea utilitarismului în protecția mediului poate fi observată din eforturile guvernului de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră și de a îmbunătăți calitatea aerului, care este de așteptat să îmbunătățească bunăstarea în general uman.
Cu toate acestea, criticile asupra utilitarismului au apărut și în Indonezia, în special în contextul drepturilor omului și al justiției sociale.
Unii critici consideră că utilitarismul este prea concentrat pe beneficiile majorității și ignoră interesele minorității.
În plus, criticii evidențiază, de asemenea, problema măsurării beneficiilor și pierderilor, care sunt adesea dificil de măsurat obiectiv.
Cu toate acestea, utilitarismul rămâne una dintre teorii etice importante în contextul indonezian și este folosit ca ghid în multe politici publice.
